Proprietari de terenuri
Ai un teren? Hai să construim ceva pe el.
NestPlus este un grup imobiliar integrat — dezvoltăm, construim și operăm retail park-uri și proiecte rezidențiale în România. Căutăm constant terenuri: le cumpărăm direct sau intrăm în parteneriat cu proprietarii.
Cum funcționează
1
Ne trimiți terenul
Localitatea, suprafața, deschiderea la stradă și situația actelor. Un email sau formularul de mai jos e de ajuns.
2
Îl analizăm gratuit
Echipa noastră de dezvoltare evaluează potențialul comercial sau rezidențial al terenului și revine cu un răspuns concret.
3
Ofertă sau parteneriat
Dacă terenul se potrivește, îți propunem achiziție directă sau un parteneriat de dezvoltare — transparent, cu acte clare.
Ce fel de terenuri căutăm
Terenuri pentru retail
Parcele cu deschidere bună la arterele principale, potrivite pentru retail park-uri — modelul NestPlus Plaza, deja funcțional la Brăila.
Terenuri pentru rezidențial
Zone urbane cu cerere de locuințe, pentru proiecte rezidențiale integrate — de la achiziție la construcție și operare.
Orașe care ne interesează
București, Brăila, Galați, Buzău, Cluj, Iași — și alte orașe reședință de județ sau zone cu potențial comercial dovedit.
De ce cu un dezvoltator, nu cu un intermediar?
Vinzi direct celui care construiește: fără comisioane de agenție, fără lanț de intermediari. NestPlus controlează întregul ciclu — de la achiziția terenului la construcție și operare — deci decizia de cumpărare e a noastră, nu a unui client final. Iar dacă preferi să rămâi în proiect, parteneriatul de dezvoltare îți păstrează o parte din valoarea creată pe terenul tău.